Programe internationale

Domeniul cercetare, dezvoltare tehnologica şi inovare a fost deschis tuturor entităţilor cu activitate de cercetare: institute naţionale de cercetare - dezvoltare, universităţi, întreprinderi mici şi mijlocii sau mari, atât pe plan european cât şi pe plan naţional.

Cadrele de derulare a activităţii de cercetare-dezvoltare în parteneriat internaţional sunt:
1.Programul Cadru 7 (FP7)
2.Cooperare bilaterală
3.COST
4.ESF
5.NATO
6.EUREKA
7.Organizaţii internaţionale
8.ICGEB - Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie
9.Alte programe şi iniţiative europene (Programul pentru Competitivitate şi Inovare – CIP, LIFE +, v. Paginile Direcţiilor Generale ale C.E.)

1.Cooperare bilaterală
Programul Capacitati, Modul III din cadrul Planului National PNII (2007-2013) este instrumentul pentru sustinerea financiara a proiectelor CDI internationale cu participare romaneasca.
Obiectivele acestui modul sunt:

  • Identificarea de noi parteneri de colaborare
  • Cunoaşterea potenţialului de cercetare al partenerului
  • Schimb de bune practici
  • Realizarea de activităţi comune şi/sau complementare în folosul activităţilor pe plan intern
     

Implementarea obiectivelor acestui modul se face prin proiecte pentru finantarea participarii entitatilor de CDI romanesti în proiecte internationale declarate castigatoare.
Condiţia de participare fiind existenţa unei activităţi de cercetare pe plan intern relaţionată cu subiectul cooperării (contract de cercetare-dezvoltare).

2.Programul Cadru 7 şi Programul Cadru 7 EURATOM
România participă la Programele Cadru de Cercetare–Dezvoltare ale Comunităţilor Europene şi la Programele Cadru de Cercetare ale Comunităţii pentru Energie Atomică încă din anul 1998 (Programul Cadru 5 şi Programul Cadru 5 EURATOM), cu rezultate bune, în special prin accesul la tehnologie, date şi informaţii de ultimă generaţie.

3.COST (Cooperare Europeana in Ştiinţă si Tehnologie)
COST este instrumentul European prin care este sprijinită cooperarea S&T a cercetătorilor din Europa. Acţiunile COST au ca scop coordonarea la nivel european a cercetărilor realizate pe plan naţional. Misiunea COST este de a consolida Aria Europeană a Cercetării prin susţinerea cooperării europene şi a interacţiunii cercetătorilor europeni. COST oferă sprijin financiar pentru eforturile de coordonare a grupurilor ştiinţifice din toată Europa şi de coordonare a acestor reţele de cercetare numite "Acţiuni". Fondurile acoperă costurile reţelelor de cercetare, cum ar fi: conferinţe, ateliere de lucru, seminarii, întâlniri, etc. COST nu finanţează cercetarea în sine, aceasta fiind finanţată la nivel naţional.

4.ESF – European Science Foundation
Fundatia Europeana pentru Stiinta este o asociatie internationala neguvernamentala cu activitate non-profit, ai carei membri sunt institutii cu activitatea dedicata promovarii cercetarii stiintifice. ESF cuprinde 80 de membri institutionali din 30 de tari, care reprezinta cea mai mare parte a actorilor cheie din stiinta si tehnologia europeana, incluzand majoritatea consiliilor de cercetare importante din Europa, precum si academiilor nationale de stiinta. Aceasta institutie actioneaza ca un catalizator pentru dezvoltarea stiintei prin intrunirea cercetatorilor de seama si agentiilor de finantare, cu scopul dezbaterii, planificarii si implementarii de initiative pan-europene.
Scopul acestui organism este promovarea cercetării de excelenţă la nivel european
Condiţii de participare

  • Prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţamântul Superior (CNCSIS), una din cele 75 de organizaţii membre ESF (în total sunt reprezentate 30 state europene).
  • ANCS asigură sprijin financiar pentru participarea românească la iniţiativele, programele şi proiectele ESF în valoare de 200.000 euro/an, astfel:

    • pentru programele ştiinţifice - o cotă fixă anuală pentru fiecare proiect, stabilită de ESF în funcţie de indicatorul PIB/cap de locuitor al României, precum şi o cotă variabilă anuală pentru partenerul român implicat în proiect,    în limita maximă de 15.000 EUR/an/proiect;
    • pentru programele EUROCORES - o cotă variabilă anuală pentru partenerul român implicat în proiect, în limita maximă de 30.000 EUR/an/proiect.


5.Programul „Ştiinţa pentru Pace şi Securitate” al NATO
Deşi proiectele din cadrul acestui program nu mai sunt co-finanţate din bugetul naţional, participarea entităţilor de cercetare din România este la nivel strategic şi se face pe baza infrastructurii existente pe plan naţional şi pe baza datelor şi informaţiilor existente la partenerii din ţările membre NATO. Atingerea acestui nivel s-a făcut pe baza angajamentelor politice onorate de România referitoare la finanţarea cercetătorilor participanţi la aceste proiecte.

6.Initiativa EUREKA
Iniţiativa EUREKA este un cadru interguvernamental european la care România participa din anul 1997, prin H.G. 164/1997, O.G. 5/1998, aprobata prin legea nr. 174/1998. Rezultatele proiectelor EUREKA sunt produse, tehnologii si servicii avansate, inovative, cu aplicare imediat în economie. EUREKA reprezintă puntea de dialog între cercetare şi industrie.

7.Participarea cercetatorilor romani la organisme şi organizatii internationale este sprijinita prin Programul Capacitati, Modulul IV. Acest modul este pus în practica prin proiecte suport pentru promovarea colaborarilor internationale.  

8.ICGEB - Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie
Centrul Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie este o organizaţie interguvernamentală autonomă, care face parte din sistemul Naţiunilor Unite si are centre in Trieste, Italia, New Delhi, India şi Cape Town, Africa de Sud. Centrul desfăşoară activităţi de cercetare avansate şi formare în biologie moleculară şi biotehnologie. De asemenea, ICGEB joacă un rol important în probleme legate de biosecuritate şi în utilizarea durabilă a biotehnologiilor.

ICGEB este activ în îmbunătăţirea utilizării în condiţii de siguranţă şi paşnică a biotehnologiei, şi promovează adoptarea unor coduri etice pentru cercetătorii care lucrează în ştiinţele vieţii. În plus, consultanţă tehnică este furnizate statelor membre, la cerere, pentru formularea politicii BioScience naţionale; definirea de obiective de cercetare, dezvoltare a bioindustries naţionale, precum şi crearea de laboratoare naţionale de biotehnologie.

Statutul Centrului International de Inginerie Genetica şi Biotehnologie (I.C.G.E.B.) Trieste – Italia a fost adoptat la Madrid la 13 septembrie 1983,  iar Romania a ratificat Statutul prin Legea nr.18 din 6 martie 1995.

 

Modificat la: 2011-12-07 14:47:00
e-Cerere 544
e-Petiție