Acordul comercial și de cooperare UE - Regatul Unit

 

După negocieri intense, Comisia Europeană a ajuns, joi, 24 decembrie 2020, la un acord cu Regatul Unit cu privire la condițiile viitoarei sale cooperări cu Uniunea Europeană.

 

Printre dispozițiile din acord se numără transportul, cooperarea în domeniul cercetării, inovării, energiei nucleare, participarea la programele UE, coordonarea în domeniul securității sociale, securitatea internă, nediscriminarea între cetățenii europeni.

 

Proiectul Acordului comercial și de cooperare cuprinde trei piloni principali:

  • Un acord de liber schimb: un nou parteneriat economic și social cu Regatul Unit
  • Un nou parteneriat pentru securitatea cetățenilor
  • Un acord orizontal privind guvernanța

 

În cadrul primului pilon, în ceea ce privește domeniul cercetării, acordul permite continuarea participării Regatului Unit la o serie de programe emblematice ale UE pentru perioada 2021-2027 (sub rezerva unei contribuții financiare din partea Regatului Unit la bugetul UE), cum ar fi Orizont Europa și Euratom.

 

Totodată, UE și UK au negociat două acorduri separate, cu privire la securitatea informațiilor (necesar pentru informațiile clasificate) și cooperarea în domeniul energiei nucleare.

 

Finalul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) va genera schimbări inevitabile pentru cetățeni și mediul de afaceri în relația cu Regatul Unit, chiar și în contextul intrării în vigoare a acordului privind parteneriatul viitor.

 

Etape următoare

Începerea aplicării Acordului comercial și de cooperare reprezintă o chestiune de maximă urgență.

 

Regatul Unit, ca fost stat membru, are legături ample cu Uniunea într-o gamă largă de domenii economice și de alt tip. Dacă nu există un cadru aplicabil care să reglementeze relațiile dintreUniune și Regatul Unit după 31 decembrie 2020, aceste relații vor fi perturbate în mod semnificativ, în detrimentul persoanelor fizice, al întreprinderilor și al altor părți interesate.

 

Negocierile nu au putut fi finalizate decât într-un stadiu foarte avansat înainte de expirarea perioadei de tranziție. Această întârziere nu ar trebui să pună în pericol dreptul de control democratic al Parlamentului European, în conformitate cu tratatele. Având în vedere aceste circumstanțe excepționale, Comisia propune aplicarea acordului cu titlu provizoriu, pentru o perioadă limitată, până la 28 februarie 2021.

 

Comisia va propune rapid decizii ale Consiliului privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu, precum și privind încheierea acordului.

 

Consiliul, hotărând cu unanimitatea tuturor celor 27 de state membre, va trebui apoi să adopte o decizie de autorizare a semnării acordului și a aplicării sale cu titlu provizoriu începând cu 1 ianuarie 2021. După încheierea acestui proces, Acordul comercial și de cooperare dintre UE și Regatul Unitpoate fi semnat în mod oficial.

 

Parlamentul European va fi apoi invitat să aprobe acordul.

 

Ca ultimă etapă din partea UE, Consiliul trebuie să adopte decizia privind încheierea acordului.

 

Comunicatul de presă integral al Comisiei Europene, precum și documente conexe

 

 

Întrebări și răspunsuri privind Acordul comercial și de cooperare UE - Regatul Unit

 

 

Acordul de retragere și perioada de tranziție

 

Acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Acordul prevede o perioadă de tranziție, până la 31 decembrie 2020. Pe durata perioadei de tranziție, Regatul Unit va fi asimilat unui stat membru și va continua să aplice dreptul UE, însă fără a lua parte la deciziile Uniunii.

 

Conform prevederilor acordului, Regatul Unit va continua să participe la Programele UE finanțate în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, inclusiv la programul de cercetare și inovare al Uniunii Europene - Orizont 2020, până la închiderea acestora.

 

Așadar, oamenii de știință, cercetătorii și mediul de afaceri din Regatul Unit pot continua să participe în aceste programe și să obțină finanțare pe întreaga perioadă de derulare a proiectelor individuale, inclusiv pentru proiectele care se finalizează după încheierea perioadei de tranziție în 2020.

 

 

Schimbările inevitabile în relația cu UK la finalizarea perioadei de tranziție (31 decembrie 2020)

 

În paralel cu procesul de negociere privind viitorul parteneriat dintre UK și UE, demarat la 2 martie 2020, se desfășoară un amplu proces de pregătire, la nivelul UE, în vederea gestionării adecvate a finalizării perioadei de tranziție.

 

 

 

 

Negocierile privind viitorul acord de parteneriat

 

În ceea ce privește participarea Regatului Unit la viitoarele programe ale Uniunii Europene, Declarațiapolitică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit stipulează următoarele:

 

“Ținând seama de amploarea și aprofundarea preconizate ale viitoarelor relații și de legătura strânsă dintre cetățenii lor, părțile vor stabili principii, termeni și condiții generale privind participarea Regatului Unit la programele Uniunii, sub rezerva condițiilor stabilite în instrumentele corespunzătoare ale Uniunii, în domenii precum știința și inovarea, tineretul, cultura și educația, dezvoltarea teritoriilor de peste mări și acțiunea externă, capabilitățile de apărare, protecția civilă și spațiul. Acestea ar trebui să includă o contribuție financiară echitabilă și adecvată, dispoziții care să permită o bună gestiune financiară de ambele părți, tratamentul echitabil al participanților și o gestionare și consultare corespunzătoare naturii cooperării dintre părți.

 

De asemenea, părțile vor analiza posibilitatea participării Regatului Unit la consorțiile pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC), sub rezerva condițiilor instrumentelor juridice ale Uniunii și a statutelor individuale ale ERIC și ținând seama de nivelul de participare a Regatului Unit la programele Uniunii în domeniile științei și inovării.“

 

 

Extended service hours of Europe Direct Contact Centre

 

The Europe Direct Contact Centre (EDCC) has reinforced its contact centre service for citizens, businesses and other stakeholders to deal with questions related to Brexit (toll free by telephone or by e-mail in all 24 EU languages). Full priority will be given to speedy and high-quality replies to Brexit-related enquiries by the EDCC during regular opening hours during weekdays. Extra weekend opening of the Brexit helpline in at least 3 languages (English, French and German) will be ensured during the weekend of 12-13 December 2020, following the December European Council meeting, as well as during the weekend of 9-10 January 2021 (except in case of low demand in the preceding week).

 

All Brexit-related enquiries submitted via the EDCC web form during the official closure period of the EDCC between 28 December 2020 and 1 January 2021 will be treated with utmost urgency following the reopening of the EDCC on 4 January (2-3 January being a weekend, when the EDCC will be closed). A reference to Brexit-related information material will also be included in the automatic reply to citizens that contact the EDCC during the closure period. (RO, EN)

 

 

 

LINK-URI  UTILE:

https://ec.europa.eu/commission/brexit-negotiations_en

https://www.mae.ro/brexit

https://www.edu.ro/brexit

https://www.ukro.ac.uk/Documents/factsheet_brexit.pdf?pubdate=200123

 

 

Adresă de contact

E-mail: brexit@research.gov.ro

Modificat la: 2020-11-11 23:09:00
e-Cerere 544
e-Petiție