Mesajul doamnei Vice-premier Raluca Turcan cu ocazia Zilei cercetătorului și proiectantului din România

 

 

"✅ Suntem în momentul în care astăzi, poate mai mult ca oricând, avem nevoie de cercetare şi inovare. Privim cum un vaccin poate să ne aducă viețile înapoi. Aşa cum le ştiam.

 



La fel de bine ne uităm cum inovaţia în alte domenii ne pot face traiul mai uşor, mai frumos sau pot chiar salva lumea.

 



➡️ Astăzi, de Ziua Cercetătorului am participat alături de Președintele Klaus Iohannis, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș și Ministrul Educației, Monica Anisie, la un eveniment care a celebrat jumătate de secol de activitate științifică consistentă la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea. Acest institut, cu oameni dedicaţi şi extrem de bine pregătiţi, desfăşoară două programe,în valoare de 23 de milioane de euro, în ce priveşte energia pe bază de hidrogen şi domeniul nuclear. Şi aici privim spre domeniile acelea care ne pot schimba viaţa şi pot schimba lumea. Pentru că munca cercetătorilor de aici de la Vâlcea oferă soluţii pentru prevenirea schimbărilor climatice, reducerea poluării prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă şi soluţii pentru stocarea energiei.

 



➡️ Speranța mea este că toate aceste demersuri vor contribui din plin la dezvoltarea și consolidarea domeniului cercetării din țara noastră, vor aduce beneficii instituțiilor care fac cercetare aplicată, așa cum face ICSI, și, în final, vor aduce beneficii tuturor cetățenilor României.


 

 


➡️ În ultimul an, Cercetarea Românească a beneficiat de fonduri europene pentru a pune în practică o serie de astfel de proiecte:

 

  • Au fost semnate 82 de contracte de finanțare în valoare de 186 milioane de euro;

 

  • Au fost depuse alte 20 de proiecte pentru Clustere de Inovare în valoare de 58 de milioane de euro;

 

  • Doar în ultimele două luni au fost depuse proiecte în valoare 580 de milioane de euro;

 


 


➡️ Pentru următorii ani, ne asumăm:

 

  • Să creștem finanțarea și eficiența investițiilor pentru cercetare și inovare și să atingem ținta de 2% din PIB până în 2024 (1% finanțare publică +1% finanțare privată);

 

  • Să atragem resurse umane înalt calificate și să investitm în infrastructura de cercetare;

 

  • Să atragem și stabilizăm anual 100-150 de cercetători români din diaspora și/ sau cercetători din străinătate, prin proiecte CDI cu durata de 5 ani;

 

  • Să atragem finanțare nerambursabilă, să dezvoltăm și să implementăm proiecte internaționale în România.

 


 

✅ Cercetarea este o investiție în viitor, este calea pentru transformarea accelerată a României!"

 

Sursă facebook Raluca Turcan: https://www.facebook.com/RalucaTurcan/posts/3623484041049256

 

 

Modificat la: 2020-11-20 10:10:00
e-Cerere 544
e-Petiție