Videoconferința este organizată sub egida Președinției germane a Consiliului UE.
Pe agenda videoconferinței sunt prevăzute următoarele două puncte:
1. Schimb de opinii cu privire la noile ținte de investiții în cercetare-dezvoltare, propuse de Comisia Europeană în documentul „Un nou Spațiu european de cercetare (ERA) pentru cercetare și inovare”, ca pas următor adoptării Concluziilor Consiliului privind viitorul ERA – dezbatere pe politici;
2. Chestiuni diverse – informări din partea Consiliului UE și a Comisiei Europene.
În contextul noului Spațiu European de Cercetare (ERA), propus prin documentul Comisiei Europene COM(2020) 628 final din 30 septembrie 2020, se stabilește un plan pentru a sprijini tranziția ecologică și digitală, precum și de a contribui la redresarea economică a Uniunii Europene. Prin aceasta se vor purtea îmbunătăți condițiile cadru de desfășurarea a activităților de cercetare și inovare în spațiul european, se va accelera tranziția UE către neutralitate climatică și către poziția de lider în domeniul digital și se va sprijini redresarea economică de pe urma crizei cauzate de noul coronavirus.
Evenimentul oferă ocazia unui schimb de opinii cu privire la obiectivele propuse de Comisia Europeană privind dezvoltarea noului Spațiu European de Cercetare (ERA) și cu privire la țintele de investiții în cercetare și inovare propuse de Comisia Europeană, prin documentul mai sus menționat.
Vor urma informări din partea Președinției germane a Consiliului EU cu privire la stadiul negocierii Cadrului Financiar Multianual, în special cu privire la Programul Orizont Europa și la Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT), progrese privind Știința Deschisă, precum și alte informări din partea Comisiei Europene. La sfârșitul videoconferinței, ministrul portughez al cercetării va prezenta prioritățile viitoarei președinții portugheze a Consiliului UE, din prima jumătate a anului 2021.