Exercițiul de învățare reciprocă (MLE) în domeniul Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI) se concentrează pe aspecte specifice și de interes pentru statele membre UE sau țări asociate UE, dezvoltând proiecte participative care au la bază schimbul de bune practici în acest domeniu. Scopul MLE constă în identificarea bunelor practici, a învățăturilor însușite și factorilor de succes pe baza unor dovezi solide. Printre altele, MLE abordează subiecte legate de gestionarea și impactul stimulentelor fiscale în domeniul Cercetare-Dezvoltare-Inovare și evaluarea pachetelor de informații pentru competițiile adresate agenților economici sau în parteneriat public-privat.
În vederea îmbunătățirii eficientei finanțării publice în domeniul CDI și a abordării provocărilor societale majore, statele membre au identificat necesitatea unei mai bune adaptări și interoperabilități a programelor lor naționale din domeniul CDI. Bazându-se pe „Declarația de la Lund”, grupul comun de programare (GPC) al comitetului pentru spațiul european de cercetare și inovare (ERAC) a lansat un MLE îndreptat către îmbunătățirea procesului de coordonare la nivel național, analizând condițiile naționale pentru participarea la procesul de programare comună (JPP) / inițiativele de programare comună (JPI), la guvernanța națională, structuri și fluxuri de comunicare și vizibilitate.
Lansat în iulie 2016, MLE - JPI a reunit reprezentanți din Austria, Danemarca, Estonia, Franța, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Suedia și Turcia, iar Germania a participat ca stat observator.
Cercetarea și inovarea sunt din ce în ce mai interconectate la nivel internațional, datorită dezvoltării rapide a tehnologiilor informaționale și de comunicare. Provocările globale necesită efort global și dialog cu partenerii internaționali. În acest context, MLE încurajează schimbul de informații referitor la politicile naționale, în domeniul CDI, pentru promovarea cooperării la nivel internațional. Exercițiul de învățare mutuală compară procesele de elaborarea a politicilor CDI și poate duce la evidențierea unor noi strategii în domeniu. În același timp, MLE abordează subiecte precum conceperea și punerea în practică a strategiilor naționale de cooperare internațională în cercetare și inovare, prin implementarea instrumentelor și condițiilor cadru necesare.
Reprezentanți ai ministerelor pentru învățământul superior și cercetare și/sau cercetare și agenții de finanțare a inovării din următoarele state membre ale UE, precum și țările asociate au participat la MLE - INCO: Austria, Belgia/Flandra, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Moldova, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Suedia și Turcia.
Se așteaptă ca fiecare țară participantă la MLE să fie dispusă să învețe din experiența partenerilor și să obțină informații și expertize țintite, în baza schimbului deschis și confidențial de cunoștințe dintre participanții la MLE.
Toate țările participante sunt așteptate să participe activ și de o manieră clară, colectând și sintetizând prompt dovezile bazate pe experiența lor, oferind totodată sprijin în procesul de învățare reciprocă.
Pe lângă statele participante la MLE, a fost prevăzută existența unor experți independenți organizați într-un grup de lucru (panel) și a unui raportor către grupul comun de programare (GPC) (în cazul MLE - JPI).
Directoratul general pentru cercetare și inovare s-a implicat în mod activ în MLE, iar contractantul PSF a susținut operațional și logistic demersul MLE. Întregul proces a durat șapte luni (MLE - JPI) sau 12 luni (MLE – INCO).
MLE - JPI a fost conceput pentru a identifica oportunități și bune practici în vederea depășirii barierelor naționale care împiedică o participare mai susținută la procesul de programare comună (JPP). Principala ipoteză de lucru din spatele MLE - JPI este aceea ca îmbunătățirea procesului de realizare și punerea în aplicare a programelor naționale de cercetare și dezvoltare axate pe direcția provocărilor societale va contribui la alinierea și interoperabilitatea la nivel european, acesta fiind principalul obiectiv al procesului de programare comună.
Propuneri ale delegatului național în cadrul MLE - JPI
Scopul general al MLE – INCO a fost acela de a crește capacitatea statelor membre ale Uniunii Europene și a țărilor asociate de a dezvolta și implementa strategii naționale și foi de parcurs pentru cooperarea internațională în domeniul CDI și, astfel, să stimuleze obținerea de noi cunoștințe care pot inspira și ghida factorii de decizie în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării.
Recomandări MLE - INCO
Link-uri utile