Întâlnire cu ecosistemul de fonduri de investiții din România

 

 

Ministrul Sebastian Burduja a invitat la sediul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - România reprezentanți ai #ecosistemului fondurilor de investiții alternative din #România pentru a aborda nevoile de dezvoltare a acestui domeniu, care se poate tranforma într-un motor de susținere al #inovării în țara noastră.

 


“Este nevoie să punem cu adevărat România pe harta fondurilor și a investitorilor prin îmbunătățirea cadrului de reglementare, care permite înființarea și autorizarea fondurilor de #investiții alternative, #FIA și ale administratorilor de fonduri alternative, #AFIA și anume Legea 243/2019 (în vigoare din 24 ianuarie 2020). Autoritatea tutelară este Autoritatea de Supraveghere Financiară căreia îi mulțumim pentru deschidere și susținerea măsurilor pe care le dezbatem, în direcția de a îmbunătăti cadrul #legal și de a-l alinia cu nevoile pieței”, a dorit să precizeze ministrul Sebastian Burduja.

 

 

În România interesul crește constant de la an la an pentru înființarea unor FIA locale. Astfel, dacă jurisdicțiile tradiționale de fonduri rămân #Olanda, #Luxemburg, #Belgia, o jurisdicție nouă, precum țara noastră, poate prezenta interes în special din punct de vedere al costurilor mai reduse de înființare, dar și de menținere a acestor entități, totul într-un posibil regim #fiscal nu foarte greoi, în funcție de tipul de fond și de investitorii targetați.

 


Consultări cu ecosistemul fondurilor de investiții alternative din #piață au demarat la inițiativa domnului secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Iulian Popescu, având ca scop identificarea principalelor măsuri de îmbunătățire a cadrului legislativ curent.
Fondurile de Investiții Alternative sunt definite ca fiind structuri care atrag #capital de la un număr de investitori, în vederea investirii acestuia în conformitate cu documentele de constituire și a unei anumite #politici de investiții.

 

 

Sursa foto: forbes.com

Modificat la: 2022-06-23 11:07:00
e-Cerere 544
e-Petiție