IN MEMORIAM: INCDMTM anunță trecerea în neființă a fostului director general, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gheorghe

 

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării anunță, cu regret, decesul fulgerător, în data de 11 septembrie 2022, al fostului director general Gheorghe Gheorghe.

 



Născut pe data de 14 septembrie 1946, acesta a absolvit Secția de Mecanică Fină a Facultății TCM din cadrul Institutului Politehnic București în anul 1970, obținând titlul de doctor inginer în anul 1997, la Universitatea Tehnică din Timișoara. În anul 2017, a devenit doctor honoris causa al Universității „Valahia″ din Târgoviște.

 

 

De la angajare și până la pensionare, prof. univ. Gheorghe Gheorghe a avut în cadrul Institutului funcțiile de inginer proiectant, cercetător științific, șef compartiment marketing, consilier și director general al INCDMTM.

 

De-a lungul vieții, a elaborat și a participat la realizarea a 28 de brevete de invenție, fiind autor și coautor a circa 600 de lucrări publicate în reviste și volume ale unor conferințe și simpozioane naționale și internaționale, multe dintre acestea în reviste cotate ISI. De asemenea, a fost autorul și coautorul mai multor cărți de specialitate (60), din domenii precum: ingineria metrologiei, tehnologii de fabricare asistate de calculator, mecatronică aplicată, ingineria instrumentației, tehnica măsurării, senzori și traductoare pentru aplicații industriale. O parte din rezultatele cercetărilor întreprinse de domnia sa au fost implementate în industriile de specialitate.

 


Domnul Gheorghe Gheorghe a pus bazele „Revistei Române de Mecanică Fină, Optică şi Mecatronică″ , înscrisă în bazele de date internaționale EBSCO și SCOPUS și ale revistei „International Journal of Mechatronics and Applied Mechanics-IJOMAM″, fiind și redactor-șef al acestora.
Domnia sa a primit pentru activitatea desfășurată premii naționale și internaționale (medalii de aur și argint la Saloanele INVENTIKA – București, EUREKA Brussels și Salonul de Invenții de la Geneva).

 

Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 11, la capela cimitirului Reînvierea.

 


Alături de angajații Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării, ne exprimăm profunde și sincere condoleanțe pentru familia îndoliată.

 


Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică!


 

Modificat la: 2022-09-13 12:33:00
e-Cerere 544
e-Petiție