MARS pune cercetarea românească în topul celor mai importante grupuri academice din lume

 

 

Centrul Măgurele pentru Studiul Atmosferei și Radiației, MARS, din cadrul INOE 2000, găzduiește unul dintre cele trei laboratoare de calibrare lidar din ACTRIS, fiind responsabil de asigurarea calității datelor măsurate de cele 42 de stații lidar distribuite în întreaga Europă.

 



Prima campanie de intercomparare a sistemelor de referință lidar operate de Centrul ACTRIS pentru teledetectia aerosolului, mai precis de laboratarele din România și Germania, a fost organizată în perioada 12-30 septembrie 2022 la MARS.

 



Dr. Volker Freudenthaler și Dr. Nikos Siomos, experții de la Universitatea Ludwig Maximillian din München, operând lidarul de referință POLIS se alătură specialiștilor români, respectiv Dr. Livio Belegante, Dr. Victor Nicolae, și Dr. Razvan Pirloaga care operează sistemul RALI și lidarul de referință ALPHA, pentru a măsura unul lângă altul și a evalua performanța fiecăruia dintre sisteme.

 



Mai mult, experți de la Universitatea din Varșovia, respectiv Dr. Iwona Stachlewska și Afwan Haviz, s-au alăturat campaniei începând cu 19 septembrie, pentru compararea sistemului de referință EMORAL al Agenției Spațiale Europene. Testele de Asigurare a Calității sunt efectuate înainte de răsăritul soarelui și la prânz, atunci când vremea o permite. Datele sunt analizate în paralel de către experți și cu un software automat nou dezvoltat la CARS. Scopul este de a optimiza procedura automată pentru a fi implementată în continuare la toate stațiile lidar din Europa.

 


 

 

Sistemul lidar de referință ALPHA lidar efectuând primele măsurători înainte de răsăritul soarelui

 

 

 

Sursa INCD pentru Optoelectronică INOE 2000.

Modificat la: 2022-10-04 14:29:00
e-Cerere 544
e-Petiție