Programul ERA-NET este o iniţiativă lansata in anul 2002, dezvoltată în cadrul Programului Cadru 6 al Comisiei Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, care are ca obiectiv imbunatatirea coordonării şi cooperării intre programele nationale si regionale de cercetare întreprinse la nivel naţional sau regional în statele membre sau în statele asociate UE, prin:
Integrarea activităţilor de cercetare dezvoltate la nivel regional sau naţional, şi
Deschiderea reciprocă a programelor naţionale şi regionale de cercetare.
mai mult